Mâncare de urzici la Instant Pot și Ninja Foodi
Ingrediente
500 gr urzici
3 litri apă
1 ceapă medie
3-4 căței de usturoi
200 ml smântână pentru gătit (nu fermentată!)
sare, piper - după gust
2 linguri ulei de măsline
Mod de preparare
Se curăță urzicile de codițe, impurități și se clătesc bine.
În oală se pun cei 3 litri de apă.
Se setează HP 1 minut. Quick Release Pressure la Ninja. Sau eliberare rapidă a presiunii la terminarea programului - la Instant Pot.
Se pun urzicile în oală.
Se setează Saute, timp de 3-4 minute.
Se scot urzicile din oală. Apa se aruncă sau se păstrează (bună de băut în curele de anemie!).
În oală se pun cele 2 linguri de ulei, ceapa tocată mărunt și usturoiul zdrobit. Se călesc pe Saute timp de 3-4 minute. Se adaugă urzicile, se amestecă bine, apoi se folosește blenderul de mână pentru a le mărunți bine. La final, se adaugă smântâna, sarea și piperul - după gust.
Cum ți se pare rețeta? Ai testat-o?
0 / 5. Voturi: 0