Sarmale în frunze de viță sau ștevie la Tefal One Pot și Tefal Cook4Me

Rețeta aceasta se aseamănă în multe privințe cu cea a sarmalelor în foi de varză. Compoziția diferă foarte puțin, apoi varza versus vița de vie ori ștevia, iar timpul de gătire se reduce cu aprox. 10 minute. 

Sarmale în frunze de viță sau ștevie la Tefal One Pot și Tefal Cook4Me

Timp preparare

60

minute
Timp gătire

30

minute

Ingrediente

  • 1 kg de carne tocată amestec porc-vită

  • frunze de viță de vie, de ștevie și/sau spanac

  • 2 cepe mari tocate mărunt

  • 2 morcovi rași pe răzătoarea mare

  • 200 gr orez

  • condimente: sare, piper (după gust), boia dulce (1 lingură). 

  • 200 ml suc de roșii sau 2 linguri de pastă de roșii/bulion diluate în 200 ml de apă.

  • 2 litri de borș

Mod de preparare la Tefal One Pot

  • Ceapa tocată, morcovii rași și ardeii se călesc - ori în tigaie pe plită/aragaz ori în Tefal One Pot, pe funcția BROWN, 10 minute, în 2 linguri de ulei de măsline

  • Ceapa, morcovii se amestecă bine cu carnea tocată, condimentele.

  • Frunzele de viță și ștevie ori spanac se opăresc. Ori pe plită, aragaz ori la Tefal One Pot (DiY 4, 1 minut, apă cât să le acopere). Se scot nervurile de la frunzele de viță bătrâne.

  • Se înfășoară sarmalele.

  • Se toacă o parte din frunzele de viță, ștevie, spanac și se așează pe fundul oalei. Se așează sarmalele. Ultimul strat poate fi cu un rând de frunze de viță de vie tocate. Se adaugă 2 litri de borș și sucul de roșii sau pasta de roșii diluată.

    sarmale-vita-stevie2
  • Se setează HP (High Pressure), 30 de minute. La încheierea programului, se eliberează aburul. 

Mod de preparare la Tefal Cook4Me:

  • Pentru fierberea sarmalelor, se setează modul de gătire manual - presiune înaltă - 30 de minute. În rețetele presetate de la Cook4me există rețeta de ”Sarmale”, cu timp de gătire 20 de minute. Din păcate, sarmalele nu sunt fierte la 20 de minute. Și tot din păcate, cele mai multe dintre rețetele presetate testate necesită timp suplimentar pentru gătire! De aceea am preferat ca la Cook4Me să gătesc pe modul manual, întrucât cele presetate sunt cam... praștie.

Cum ți se pare rețeta? Ai testat-o?

4.8 / 5. Voturi: 4

În aceeași categorie