O reflecție despre lucrurile simple care contează și rămân, chiar și într-o lume care se schimbă mereu
În copilăria mea, chemarea la masă avea ceva aproape magic. Nu existau telefoane mobile, iar singura metodă prin care eram chemați acasă de la joacă era vocea. De obicei, a mamei care striga pe geam: ”Irinaaa, haaai la masă!”. Mai stăteam un pic. Cu hainele prăfuite și genunchii juliți, nu ne înduram să plecăm spre casele noastre. Mai aveam atâtea de povestit, de inventat și de jucat… Intram în casă, mă spălam pe mâini și mă așezam la masă. În bucătăria aceea mică, îngustă, dintr-un apartament comunist, unde ne înghesuiam toți patru la masa dreptunghiulară, acoperită cu mușama. Tata intra ultimul și întreba de fiecare dată: ”Ce avem azi?”, iar mama spunea ”Supă de pui”. Sau ciorbă de pui. De perișoare, de pui a la grec, de cartofi, de roșii cu găluști, de lobodă, de varză, de legume. Și pilaf de pui, tocăniță de cartofi, ardei umpluți, chifteluțe marinate cu piure, ostropel de pui, papricaș, macaroane cu brânză, cartofi prăjiți, șnițele și câte și mai câte făcea mama. Din sufragerie, se auzea uneori vocea televizorului. Dar mama se ridica de la masă și îl închidea. Mereu spunea… ”Acum mâncăm.” Și, totuși, începeau poveștile cu ai mei. ”Ce ai făcut la școală?”, întreba tata. ”Am luat 9 la română”, răspundeam eu. Tata dădea din cap aprobator și continua: ”Bine, dar să fie 10 data viitoare.” Apoi venea rândul lui să povestească despre muncă, despre colegi, despre greutățile fiecărei zile. Era important momentul acela al mesei. Nu știam atunci de ce. Dar acum cred că masa era singurul loc în care eram noi toți. Patru oameni, patru farfurii și niște conversații aparent banale.
Anii au trecut. Gătesc astăzi în aceeași bucătărie mică și îngustă din apartamentul comunist. Doar masa nu mai e aceeași, nici faianța. Aragazul s-a schimbat cu plita cu inducție, dar mirosul îmbietor al supei de pui mi-a rămas în memorie. Deschid geamurile și parcă aud aceeași voce a mamei… ”Hai la masă!” și îi văd pe toți ai mei așezați în jurul mesei. O ancoră legată de trecut. Dar și de prezent, pentru că astăzi țin în mod special – în ciuda goanei nebune care caracterizează societatea -, ca măcar în ziua de duminică să luăm masa în familie. Eu, soțul meu, copilul și pisicile noastre.
Memoria culinară și efectul lui Proust
Ceea ce ne aduce mereu acasă este, în esență, capacitatea simțurilor noastre de a arhiva experiențe. Efectul Proust descrie modul în care un stimul olfactiv sau gustativ (faimoasa madlenă) poate declanșa amintiri involuntare, extrem de vii și încărcate emoțional. În romanul său, În căutarea timpului pierdut, Proust povestește cum a gustat dintr-o madlenă și cum gustul acesteia i-a declanșat o amintire din copilărie – duminicile petrecute la mătușa lui, când primea aceeași prăjitură. Gustul madlenei este cheia care deschide amintirea, practic simbolul memoriei involuntare.
Memoria culinară nu se referă doar la rețete, ci și la contextul afectiv. Antropologii Vintilă Mihăilescu și Bogdan Iancu, în articolul despre patrimonializarea gustului în România, leagă contextul afectiv de figura bunicii, percepută ca ”reprezentant al practicilor gastronomiei strămoșești”.(1) Pentru mine, mama a fost cea care a ținut ”ancora” și ne-a unit pe toți la masă.
Și mă întorc la ziua de duminică în familie. Pentru mine, mirosul de pui este acel lucru care mă întoarce în trecut, acea madlenă proustiană. Puiul gătit în orice fel. Este unul dintre lucrurile care contează și unul dintre lucrurile care rămân. Doar tehnicile s-au schimbat. Plita electrică, oala cu presiune, oala de fontă, slowcooker-ul și cuptorul electric. Gătesc mereu cu carne de pui Fragedo de la TRANSAVIA. Pentru calitatea constantă și încrederea pe care mi-o oferă TRANSAVIA de 35 de ani. Atât rețete tradiționale, cât și fusion (combinate cu alte culturi) sau preluate. Supă de pui cu tăiței sau tortellini, pui la cuptor, pui cu orzo, pilaf cu pui, pui dulce acrișor cu ananas, pui cu măsline, pui în sos de muștar, pui cu mazăre, ciorbă a la grec, ciorbă rădăuțeană, paste cu pui și sos cremos de kapia, drob de pui, ruladă de pui cu merișoare și mix de nuci, pui în stil marocan, coq au vin blanc sau pui cu pere cum am făcut chiar zilele trecute. Gătesc, de peste 25 de ani, din amintiri, din caietele de rețete ale mamei, din cărți, combin și inventez altele noi; toți avem, fără îndoială, o Sanda Marin în bibliotecă, o Jurcovan sau un Radu Anton Roman. Sau Jamie Oliver, Stanley Tucci, Gordon Ramsay, de ce nu?!
De la tradițional la modern, de la gastronomia moleculară la autenticitate și calitate
Fiind pasionată de gastronomie și antropologie culinară, am privit mereu mâncarea ca fiind o experiență culinară și nu ca pe o necesitate, nu o nevoie fiziologică din piramida lui Maslow. Totuși, într-o epocă în care vorbim despre gastronomia moleculară, ce mai înseamnă tradițional? Dar gust autentic? Mircea Groza spune, pe de altă parte, că ”avem o bucătărie fabuloasă dacă nu denaturăm calitatea cu ingrediente industrializate!”(2) Într-o piață saturată de produse industrializate, conceptul de autenticitate a devenit o valoare supremă. Totuși, autenticitatea nu este o proprietate intrinsecă a obiectului, ci un ”complex de motivații și fantasme”. Vintilă Mihăilescu observă o ”goană după produse tradiționale” ca reacție la globalizarea alimentară, pe care o numește ”desâncarnarea” omului modern. Calitatea, astăzi, nu mai este definită doar prin nutrienți sau preț. Consumatorul vrea să știe cine a produs alimentul, unde a crescut animalul și ce istorie are rețeta.(3) Iar atunci când vorbim despre carnea de pui – alimentul de bază (cel puțin în bucătăria mea) – încrederea se construiește pe transparența întregului lanț de producție.
Lumea se va schimba în continuare. Vor apărea noi tehnici și tehnologii, noi filosofii alimentare. Însă ideea majoră de a ne bucura de un lucru făcut așa cum trebuie nu va dispărea niciodată. Lucrurile care contează sunt acelea care ne oferă o ancoră într-o astfel de lume în continuă schimbare. Calitatea vieții cotidiene este dată de produsele autentice și de a investi încredere în producătorii responsabili. Indiferent dacă rețeta este tradițională, combinată, inventată sau preluată din altă cultură. Și, bineînțeles, de duminica (aceea despre care vă spuneam) în familie.
Surse folosite:
(1)Vintilă Mihăilescu și Bogdan Iancu: ”Produsele de calitate” și patrimonializarea gustului în România, https://antropedia.com/sfertulacademic/vintila-mihailescu-si-bogdan-iancu-produsele-de-calitate-si-patrimonializarea-gustului-in-romania/, accesat 14.03.2026
(2)Sohodoleanu-Chimișliu, Adriana, ”Ce e nou în noua bucătărie românească”, Ed. GastroArt 2023, p.56
(3)Vintilă Mihăilescu și Bogdan Iancu, ibidem
(4)Site-ul transavia.ro, accesat 14.03.2026
Vă las mai jos și video cu ultima mea rețetă: pui cu pere. Și câteva fotografii & video de la rețetele cu pui din bucătăria mea, @aromesimagie. Rețetele sunt pe site sau/și youtube, instagram, tiktok.
Notă: introducerea din video (pui cu pere) a fost generată de AI. La fel și fotografia de cover.
Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2026
