O reflecție despre lucrurile simple care contează și rămân, chiar și într-o lume care se schimbă mereu În copilăria mea, chemarea la masă avea ceva aproape magic. Nu existau telefoane mobile, iar singura metodă prin care eram chemați acasă de la joacă era vocea. De obicei, a mamei care striga pe geam: ”Irinaaa, haaai la masă!”. Mai stăteam un pic. Cu hainele prăfuite și genunchii juliți, nu ne înduram să plecăm spre casele noastre. Mai aveam atâtea de povestit, de inventat și de jucat… Intram în casă, mă spălam pe…
Arome și magie mereu acasă
